Sunt deja mulţi ani de când Mihaela Rădulescu (47 ani) s-a mutat cu căţel, cu purcel şi copil în sudul Franţei, însă ea tot revine în România, căci aici este, de fapt, epicentrul celebrităţii sale. Momentan, Mihaela este în România pentru preselecţiile de la Românii Au Talent, concurs pe care îl jurizează împreună cu Florin Călinescu, Andi Moisescu şi Andra. Fotografiile de faţă au fost realizate dis de dimineaţă, înainte ca ea să meargă la filmările celebrei emisiuni. Mihaela, se ştie, este o mare fană a accesoriilor vestimentare de pus pe cap, având o întreagă colecţie de şepci şi pălării, cu ajutorul cărora îşi ţine gândurile şi visurile la adăpost.
În pozele de faţă, pe lângă pantalonii strălucitori, imposibil de evitat, mai putem observa şi rucsacul Chanel, ediţie limitată, de care Mihaela este foarte îndrăgostită, dar nu mai îndrăgostită decât este de Felix. În luna octombrie a anului 2014, Mihaela a făcut un interviu cu celebrul paraşutist austriac Felix Baumgartner, cel care s-a căţărat cu balonul până în stratosferă, de unde a sărit în gol, stabilind recordul mondial de viteză în cădere liberă.
Câteva săptămâni mai târziu, în presa din afară au apărut fotografii cu Mihaela, care era descrisă ca fiind presupusa iubită a lui Felix Baumgartner. Ulterior, printr-un mesaj cu substrat, demn de Oracolul de la Delphi, Mihaela a dat de înţeles că inima ei este în cădere liberă spre inima lui Felix, confirmând şi despărţirea de Dani Oţil. Au trecut, iată, doi ani, de la întâlnirea Mihaelei cu Felix, şi paraşuta cu care pluteşte relaţia lor încă nu a cedat nervos.
Anul acesta, în primăvară, Mihaela a fost fotografiată purtând un tricou pe care scria Bride to be, etichetă care li se aplică femeilor care se pregătesc să fie mirese. Mihaela a fost mireasă de vreo trei ori, căsătorindu-se, în ordine cronologică, cu Bogdan Rădulescu, cu Ştefan Bănică Junior şi cu Elan Schwartzenberg, de care a divorţat rând pe rând. Cu Felix Baumgartner încă nu s-a căsătorit, însă nimic nu e imposibil. În fond, e mult greu totuşi să urci cu balonul în stratosferă şi să te atunci în gol de acolo, decât să te căsătoreşti cu Mihaela Rădulescu.